Florin Totan

Dirijor colaborator permanent Orchestra Simfonică

Dirijorul Florin Totan s-a născut în anul 1955 în Bucureşti, într-o familie de muzicieni. Începând cu 1 ianuarie 2000, devine dirijorul orchestrei simfonice a Filarmonicii “ION DUMITRESCU” din Râmnicu Vâlcea.

 

Dirijorul Florin Totan s-a născut în anul 1955 în Bucureşti, într-o familie de muzicieni. Studiază dirijatul de orchestră cu Maestrul C. Bugeanu, la Academia de Muzică din Bucureşti, şi se perfecţionează în cadrul cursurilor de măiestrie, alături de Sergiu Celibidache la München şi Mainz (1982-1990), F.Ferrara la Siena (1993) şi R. Schumacher la Berlin şi Paris (1990, 1991). Câştigă concursurile internaţionale “International Conductors Competitions in Mürzzuschlang” – Austria (1990) şi Berlin.

Efectuează turnee de concerte în țări ca: Franţa, Italia, Anglia, Germania, Spania, Portugalia, Israel, Austria, Belgia , Elveţia, Finlanda, Mexic, Egipt, Ecuador, Turcia, SUA, etc.

Conduce renumite orchestre, dintre care: Berliner Symphonie Orchestrer, A.I.M.S. Symphony Orchestra din Dallas, Logmont Syphony Orchestra (Denver), Southampton Youth Orchestra (Anglia), Barcellona Chamber Orchestra, City of Cadiz Orchestra, Emporda Chamber Orchestra (Spania), Orchestra National de Porto, Porto Festival Orchestra (Portugalia), Orchestra Simfonica di Palermo, Orchestra da Camera di Bergamo, „Milano Classica” Orchestra (Italia), Acapulco Philarmonic (Mexic), Sofia Music Academy Orchestra (Bulgaria), Ensemble Orchestral de Bruxelles, Cairo Symphony Orchestra (Egipt), Quito Symphony Orchestra (Ecuador), Pori Sinfonietta (Finlanda), Modern Ensemble din Graz(Austria), ș.a.

Participă la festivalurile internaţionale : Paris – Jouvissy (1985), Avignon (1990, 1992, 1994), Bergamo (1997), “Enescu” (1998), Nis – Iugoslavia (1999), „Porto Festival” (2005).

De 10 ani, dirijorul Florin Totan predă Filozofia dirijorală şi muzicală a lui Sergiu Celibidache (titlul acestui proiect fiind „In Memoriam CELIBIDACHE”) în: Spania (Cadiz şi Bocairent), Italia (Genova şi Grosseto), Portugalia (Porto), SUA (Kansas, Denver şi Vancouver), Brazilia (Bello Horizonte), Anglia (Southampton), Franţa (Avignon).

Din anul 2000 până în anul 2020 Maestrul Florin Totan a activat  ca dirijor al orchestrei simfonice a Filarmonicii “ION DUMITRESCU” din Râmnicu Vâlcea.

Daniel Manasi

Dirijor Colaborator Permanent Orchestra Simfonică

Născut în Iași, Daniel Manasi a absolvit cursurile Liceului de Artă „Octav Băncilă”, apoi pe cele ale Academiei de Muzică „George Enescu” din orașul natal, pregătindu-se ca violonist. A urmat o serie de cursuri de măiestrie la Niyrbator – Ungaria și în Weimar – Germania. Este concert-maestru al Orchestrei de Cameră Radio Bucureşti din anul 1992.
Pasiunea pentru muzică l-a îndemnat să-şi lărgească sfera de activitate, studiind dirijatul de orchestră.
În perioada 2000-2017 a susţinut mai multe concerte ca dirijor la pupitrul orchestrelor filarmonicilor din Bacău, Sibiu, Craiova, Ploieşti, Târgu-Mureş, Oradea, Botoșani, Galaţi, Râmnicu Vâlcea, Târgoviște, Vaslui, Roman, Pașcani, Suceava, Alba Iulia, Chișinău, Vidin, Schumen, Macao etc.

Gian Luigi Zampieri

Dirijor Colaborator Permanent Orchestra Simfonică

Gian Luigi Zampieri, născut în 1965 la Roma, este reprezentant al şcolii italiene de dirijat, fiind unul dintre ultimii discipoli ai maestrului Franco Ferrara. În calitate de organist şi dirijor, s-a perfecţionat cu muzicieni de prestigiu precum Francesco De Masi, Carlo Maria Giulini, Ghenadi Rojdestvenski şi Leonard Bernstein. La vârsta de 15 de ani a devenit organist la Basilica di Santa Maria in Trastevere din Roma, unde a activat timp de 20 de ani.
Concertele sale sunt înregistrate și transmise de Radio România, RAI, Radio Vatican, Tv Spaniola, Radio Rusia, Uniunea Radiourilor Europene de la Geneva.
Din 1986 este profesor titular de studii orchestrale la Conservatoarele italiene de stat.
Dirijorul Gian Luigi Zampieri deține titlul de merit de Cavaler al “Ordine Constantiniano di San Giorgio”. A fost dirijor oaspete al al Filarmonicii Oltenia din Craiova (România) și dirijor al Filarmonicii din São Carlos (Brazilia).

Dirijor Colaborator Permanent Orchestra Simfonică

Dirijor Colaborator Permanent Orchestra Simfonică

Visul unui copil cu vioara în mână s-a materializat în premii naționale până în clasa a 12-a cand a schimbat arcușul cu bagheta, iar de la debutul la pupitru din 1997, 10 ani mai târziu, Tiberiu Dragoș Oprea devine co-fondator al Filarmonicii Pitești.
Între anii 2009 – 2018, a fost dirijor colaborator al Teatrului Naţional de Operetă şi Musical Ion Dacian – Bucureşti, unde a susţinut premiere, spectacole, concerte de Gală.
În prezent activează ca dirijor al Teatrului Național de Operă și Balet Oleg Danovski – Constanța.
Tiberiu Dragoş Oprea este invitat permanent al Filarmonicilor Ion Dumitrescu – Râmnicu-Vâlcea, Paul Constantinescu – Ploieşti, Banatul – Timișoara, Mihail Jora – Bacău, Orchestrei de Cameră Radio, Filarmonicii Botoșani, Orchestrei Simfonice Bucureşti, colaborand şi cu orchestrele filarmonicilor Transilvania – Cluj, Oltenia – Craiova, Brașov, Oradea, Arad ș.a.

Filarmonica-valcea © 2024. All rights reserved.

Sari la conținut